Muzica: un liant universal al diversitățiiCu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată să cânți versurile unei melodii care este scrisă într-o limbă pe care nu o cunoști, să simți ceea ce transmite autorul unei alte piese chiar dacă nu înțelegi strofele cântate sau chiar să-ți poți închipui perioada la care face referire o anumită operă, la peisajele invocate sau chiar la personaje etc. Prin tot acest ansamblu de emoții și idei diferite, vei putea observa că muzica reușește să creeze liante universale, deși fiecare cultură are propriile tradiții, stiluri, particularități și, adesea, o limbă pe care probabil nu o cunoști. Hai să explorăm împreună conceptul de muzică și să înțelegem cum reușește să creeze conexiuni puternice indiferent de diversitatea culturală, socială sau lingvistică a oamenilor din întreaga lume! Perspectivele istorice ale muzicii: un ghid pe scurt De-a lungul istoriei, foarte multe civilizații și-au pus amprenta în domeniul muzicii, în funcție de tradițiile avute, obiceiuri, culturi, limbaj, ideile și cunoștințele colective, preferințele proprii și religie. Printre cele mai cunoscute civilizații antice care au avut un impact semnificativ în muzică se află Grecia, China și Egiptul, însă este de reținut faptul că numeroase alte popoare au influențat puternic stilurile muzicale pe care le cunoaștem în prezent. Tradițiile muzicale din civilizațiile antice reflectau o înțelegere profundă a exprimării și comunicării emoțiilor, un mod aparte care a depășit încă de la începuturi barierele atât lingvistice, cât și culturale. De exemplu, în Grecia Antică, unde a luat naștere „tragedia greacă” - teatrul, muzica a fost esențială, transmițând publicului, într-un mod deosebit, acțiunile și emoțiile actorilor. Încă de la începuturi, muzica a fost prezentă în cadrul întrunirilor sociale, de orice tip. De pildă, în Egiptul Antic și nu numai, oamenii foloseau muzica în ritualurile religioase, mai ales pentru înmormântări. Pe de altă parte, în China Antică, muzica a fost dintotdeauna prezentă la încoronări sau sărbători. În Grecia Antică, la Jocurile Olimpice, muzica era de nelipsit. Aceasta a oferit tuturor sportivilor susținere, energie și încurajare. Indiferent de perioada istorică sau civilizație, muzica a mai fost de asemenea asociată cu educarea morală și socială, atât prin stările și cunoștințele oferite, cât și prin practicarea instrumentelor în sine. Capacitatea muzicii de a comunica fără cuvinte După cum deja probabil ai observat, muzica este prezentă în viața oamenilor de foarte mult timp, iar indiferent de punctul istoric despre care vorbim, aceasta reușește să conecteze nu doar persoanele între ele, ci culturi diferite! Astfel, o altă temă esențială pentru înțelegerea acestui liant universal al diversității se bazează pe partea psihologică și emoțională. Pe scurt, muzica poate influența mintea umană stimulând cortexul auditiv, respectiv partea creierului ce este responsabilă de procesarea sunetului. Muzica eliberează dopamină, adică oferă senzații de plăcere și de stare de bine, alături de multe alte emoții profunde. Scade nivelul de stres, mai ales atunci când asculți piese lente și, pe de altă parte, oferă energie și motivație, atunci când melodiile au un ritm alert. Nu în ultimul rând, muzica poate îmbunătăți performanța cognitivă. Elementele comune alte diferitelor culturi muzicale Încă de la primele informații de bază care țin de modul în care poate fi înțeleasă muzica, vei putea observa că există foarte multe elemente comune, indiferent de perioada istorică sau civilizație. Toate acestea pot fi înțelese de persoane din întreaga lume indiferent de limba în care sunt traduse. Limbile italiene și germanice au influențat semnificativ vocabular muzical, prin termeni foarte răspândiți precum: allegro, adagio, forte, piano, crescendo (italiană) sau staccato, scherzo, leitmotiv, mezzoforte (germană). Totuși, în multe alte limbi, inclusiv în limba engleză, franceză, spaniolă sau rusă, există, de asemenea, o gamă largă de termeni muzicali. Astfel, limba în care întâlnești cei mai mulți termeni muzicali poate varia în funcție de domeniul muzical specific și de contextul cultural al vorbitorilor respectivi. Printre cele mai cunoscute concepte se află ritmul - fiecare piesă are un anumit ritm, diferit față de o altă operă și totuși înțeles de majoritatea. Ritmul oferă expresivitate melodiilor, iar aceasta se schimbă ulterior în emoții. În același chip, armonia unei melodii influențează negreșit sentimentele, percepțiile ideile și imaginile în muzică; aici intrând foarte multe concepte teoretice: progresii armonice, acorduri, acompaniament, secvențe minore - o stare de spirit melancolică, tristă, majore - fericire, entuziasm etc. Un alt element care influențează percepția noastră asupra muzicii este timbrul, respectiv instrumentul muzical la care este cântat un anumit pasaj al operei. De exemplu, o piesă la pian oferă rafinament, eleganță, introspecție și pasiune, o chitară va aduce melodiei intimitate, stare pozitivă și nostalgie deopotrivă, iar o un set de tobe va aduce vitalitatea, energia, dinamismul. Muzica și diversitatea culturală
După ce am descoperit câteva informații esențiale despre istoria muzicii, elementele comune, cât și partea psihologică și emoțională a acesteia, acum va fi mult mai ușor să înțelegem rolul său în diversitatea culturală și cum reușește ea să unească popoare atât de diferite la prima vedere. Melodiile pot conține ritmuri din regiuni geografice diferite, instrumente ce pot fi întâlnite atât într-o parte a lumii, precum cele tradiționale chinezești: guqin - o harpă cu șapte coarde sau un dizi - flaut, alături de mult cunoscuta chitară, fie ea clasică, acustică sau electrică. Totodată, într-o piesă vei auzi adesea o fuziune de genuri și subgenuri culturale, precum jazz cu influențe de rock, hip-hop sau pop, cât și alte combinații încântătoare. Alături de aceste împreunări de ritmuri și instrumente, sunt întâlnite influențe străine în genurile locale datorită tuturor migrațiilor, unde oameni din toate colțurile lumii au adus influențe inedite și noi. Așadar, muzica este într-adevăr un liant al tuturor popoarelor lumii care oferă înțelegere, emoție și sentiment, comunicare non-verbală și cunoaștere, indiferent de cultura din care face parte o persoană. Datorită muzicii, civilizațiile au făcut schimburi de tradiții, au construit punți, au promovat culturi aparte și comune deopotrivă și, bineînțeles, au încurajat și acceptat schimbările sociale. Muzica este comunicarea non-verbală care transmite mai mult decât ar putea limbajul să o facă, oferă expresivitate, pulsație, ritm, dans și mișcare și, nu în ultimul rând, favorizează empatia și înțelegerea interculturală.
0 Comments
Leave a Reply. |